Romanţa pelerinului

Sunt obosit de drum şi-aş vrea
Să dorm trei nopţi,
Trei vieţi în şir,
Culcat pe-un aşternut,
Aşa
Cum dorm culcaţi în cimitir
Toţi sfinţii palizi din altare,
Cu pumnii-ncrucişaţi pe piept.
Din somnul fără deşteptare
Aş vrea să nu mă mai deştept…

Cei ce-au pornit ’naintea mea,
Bătătorind poteca lungă,
Şi-au năzuit ce nu era
În rostul vieţii scris s-ajungă,
Cei ce-au pornit, cu mii de ani
’Naintea mea, pe-acelaşi drum,
Au adormit pe sub castani
Demult,
Şi dorm uitaţi şi-acum.
Şi dintre cei porniţi cândva,
Mânaţi ― spre-aceleaşi înnorate
Şi mute zări ― de-aceeaşi stea.
Un singur pelerin mai bate
La poarta liniştii…
El pare
Că,-ndurerat ca Prometeu,
E mort de mult şi… tot nu moare ―

Şi-acest biet pelerin sunt eu!…