Romanţa morţii

Răsună-n poarta veche trei lovituri
Ce par
Trei ne’nţelese vorbe desprinse dintr-un vers…
Răsună-n poarta veche trei lovituri
Ce par
Trei ne’nţelese versuri din noul calendar!…

Pe verdea balustradă a-naltului balcon
Te pleci spre călătorul necunoscut ce bate,
În timp ce două braţe se-nalţă spre balcon
Ca două negre umbre de turnuri crenelate.

Spre verdea balustradă a-naltului balcon
Se-nalţă două braţe;
Iar umbra lor pe zid
Se leagănă ca două chei negre, descântate,
Cu care Vrăjitorii
Şi Parcele
Deschid
Zăvoarele-ncleştate în porţile-ncuiate…

Pe verdea balustradă a-naltului balcon
Te pleci spre călătorul necunoscut ce bate

Şi-ntrebi:
― Cine-i acolo?
De unde vii?
Ce vrei?
Dar vocea-ţi la vederea demonicelor chei
Se stinge cu sfiala luminii pe-nnoptate…
― Cine-i acolo?
― Nimeni…
― De unde vii?
― Nu ştiu…
― Ce vrei?
― Nimic…

Şi vocea ce-ţi răspunde timidă, deşi-ţi pare
Că-i vocea ta,
Simţi totuşi că nu are
Nici zborul,
Nici căldura din vocea de om viu.

E vocea ta ―
E vocea tăcerii ce cuprinde
Întreaga balustradă a naltului balcon,
Ca şi o funerară făclie ce s-aprinde
În mâna unui Rege
Şi-n preajma unui Tron.

Şi-n timp ce-n poarta veche trei lovituri te cheamă
Ca trei refrenuri triste de cântece uitate ―
În timp ce-ai vrea să afli în poartă cine-ţi bate ―
Adormi, proptindu-ţi fruntea pe cheile de-aramă
Păstrate-n negre turnuri de piatră, crenelate…