Caută
Close this search box.

Romanţa marilor dispăruţi
lui Ştefan Petică şi Iuliu Săvescu

Noi suntem morţi de mult…
Voi ne-aţi uitat ―
Şi ne-aţi uitat că nu ne mai vedeţi.
Dar noi din umbra negrilor pereţi
Adeseori ieşim să vă-întâlnim,
Şi-n visurile noastre retrăim,
Ca şi-n viaţă,
Câte-un vers ciudat
Din marele Poem, pe care voi
Ni l-aţi plătit cu bulgări de noroi”…

Noi suntem morţi…
Şi totuşi, când pornim
Spre lumea voastră ― lumea celor vii ―
În negrul gol al craniilor reci,
Noi,
Ca şi voi,
La fel simţim
Vibraţiile-acelor armonii
Ce-nsufleţesc tăcutele pustii
În care voi ne-aţi îngropat pe veci!

Noi
Mulţilor ce nu ne-au înţeles
Le vom ierta ― căci suntem morţi acum.
Iar celor ce păşesc pe-al nostru drum
Le vom fi fraţi!…
O! fraţilor, cântaţi ―
Căci noi de-aci din groapă v-ascultăm!…
Cântaţi frumosul îngropat de-acei
Ce n-au putut să-l re’nvieze-n vers,
Cutreieraţi întregul Univers,
Şi-n cântecele voastre îngropaţi
Toţi vechii Zei!

Iar mâine-n zori, de-o fi să ne întâlnim
Pe-albastrele cărări, de unde azi
Noi vă privim ―
O!… Mâine-n zori, de-o fi să ne-ntâlnim,
Vă vom primi cu braţele deschise,
Şi-obrajii voştri,-adeseori scuipaţi,
I-om săruta ―
Căci voi ne sunteţi fraţi!…

Categorii poezii: