Caută
Close this search box.

Romanţă II

Te-am strâns sărutându-te, Radă,
Târziu într-o noapte d-april –
Azi mai fiecare copil
Ne cântă iubirea pe stradă.
Că oameni deşi n-au ştiut
De noi şi de tainele noastre,
Dar stelele bolţii albastre
Văd toate, şi ele-au văzut.

Şi-o stea, căzătoare din cer,
Ea mării ne-a spus sărutarea,
Şi luntrei ne-a spus apoi marea,
Iar luntrea ne-a spus la năier.
Pe ţărm erau stoluri de fete
Cu drag de năier ascultând –
Şi ele râdeau scuturând
Flori albe din negrele plete.

Iar fetele-un cântec făcură
Şi-i deteră aripi de vânt;
Batjocur-au pus ele-n cânt
Şi patima, dragă, şi ură.
Şi astfel, de noaptea d-april
În lume sunt cântece, Radă ;
Ne cântă iubirea pe stradă
Azi mai fiecare copil.

Categorii poezii:

LICHIDĂRI