Caută
Close this search box.

Romanţă fără muzică (În tine-mi pun toată speranţa)

În tine-mi pun toată speranţa
Şi-ţi zic:
– De-acum pentru mine fii totul,
Iar eu
Voi fi pentru tine acelaşi ateu,
Ce-afară de tine nu crede-n nimic.
Fii totul –
Trecutul, cu morţii de ieri
Ce dorm la răspântii, de sălcii umbriţi,
Şi ziua de mâine, cu noii-veniţi
Ce râd pe mormântul defunctei Dureri…
Spre norii de-aramă, pe-naltele scări
Urca-vom –
Din goluri în goluri pribegi,
S-ajungem în ţara în care sunt regi:
Nimicul,
Eternul,
Şi-Albastrul din zări…
Şi-acolo,-n grădina în care nu cresc
Decât mătrăgune,
Cucute
Şi laur,
Sorbi-vom cu sete din cupe de aur
Iubirea topită-n Albastrul ceresc!…

LICHIDĂRI