Caută
Close this search box.

Rochia

Din lada mirosind a molii şi-a parfum
a scos o rochie din tinereţea ei bunica.
Subţire-i şi uşoară ca un fum,
de parcă-ar fi ţesută din nimica.

Că trist foşneşte crinolina de mătase,
volanele i se distramă şi se taie,
şi-n loc de raze, siluete graţioase,
din alte vremi, dansează prin odaie.

Revede balul cel dintâi bătrâna,
îşi recunoaşte rochia de faţă
şi-i tremura pe-atlasu rece mina
de-nduioşare multă-nfiorată.

Şi cum îşi pleacă fruntea tot mai tare
i-aşa de gârbovă bunica-n vechiul şal…
Ce s-a făcut frumoasa dansatoare
care-a plutit în rochia de bal?

Picioarele uşoare şi micuţe,
şi ochii, şi surâsul strălucit,
în trupul gârbovitei bunicuţe
cum, oare, pe vecie, de-au murit?

Şi mi-au răspuns mătăsurile moarte,
sau poate chiar bătrâna-n vechiul şal;
nu, n-au murit, dansează mai departe,
mereu în alte rochii, primul bal.

1936

Categorii poezii: