Caută
Close this search box.

Regăsire postumă
lui Liviu Rebreanu

Cohorta amintirilor rebele
A poposit în faţa casei mele ―
Şi-n poarta casei mele a bătut
Un tânăr blond, cu suliţă şi scut…

De teama amintirilor rebele
M-am hotărât să mă cobor în mine ―
Să-l regăsesc pe cel ce-am vrut să fiu
Şi mortul să-ntregească pe cel viu!…

Şi-am coborât…
Dar m-am găsit străin
Ca-ntr-un cavou de templu bizantin
Cu funerare vase de argilă
Şi zidurile umede şi pline
De sfinte şi fecioare bizantine,
Ce mă priveau cu dragoste şi milă
Cum mă cobor tot mai adânc în mine,
Tot mai străin de cel ce-am vrut să fiu…

Pe lespezile umede, sfinţite
De lacrimile plânse pentru mine,
Sandalele-mi profane răsunau
Ca nişte sărutări înăbuşite
Şi frescurile, mute, suspinau
Ca-n clipa despărţirilor grăbite ―
Şi frescurile mute, bizantine,
Păreau pictate şi-ncrustate-n mine!…

Un tânăr blond, cu suliţă şi scut,
La poarta casei mele s-a oprit
Şi-n poarta casei mele a bătut,
Ca un strigoi în poarta mănăstirii
În care toţi călugării-au murit…
. . . . . . . . . . . . . . . . . .
Ce dureroasă-i clipa regăsirii
Cu cel ucis de propriul tău cuţit!…

Categorii poezii: