Caută
Close this search box.

Răsărit

Când cumpăna ridică-n zenit pironul clar
Pe chipul nopții trece un gând pieziș de ură…
Se scutură întreaga ei grea pieptănătură:
O urnă sub risipa vârtejului fugar.

Și dintr-al lunii rece, fierăstruit pătrar,
Belșug de fire scapă, în iederă obscură,
Pe dâmbul zării unde tânjește în armură
Scăpărător de raze, războinicul solar.

Dar podidit de valul de păr și flori lactee
Cu lung fior truditul din vraje se deschee,
Greoi, zvâcnind în salturi metalicul său trup.

De pletele surpate și dinți și mâini anină
Și-adânc, la rădăcina fibrosului șurup,
Împlântă-n țeasta nopții pumnale de lumină.

Categorii poezii: