Rânduri pentru plopii în ploaie
pictorului Jean Al. Steriadi

Ploaie…
Ploaie…
Ploaie…
Ploaie multă,
Ploaie deasă
Ca beteala de mireasă…

Plopii mei, scuipaţi de ploaie,
Se frământă
Şi se-ndoaie ―
Parcă-ar vrea să-mi intre-n casă!…
Plopii ce-au crescut cu mine
Îmi fac semne disperate…

― Hai!… Deschide-odată, frate,
Şi primeşte-ne-n odaie,
Că-n odaia ta-i mai bine
Ca-n grădina noastră,-afară…

Doamne…
Cu ce ţi-am greşit,
De-ai fost rău cu mine-aseară
Şi m-ai pedepsit?
De ce-ai vrut ce nu se poate ―
Să mă cred cu plopii frate,
Frate fericit?…

Doamne… Doamne!…
Ce să fac?
M-am certat cu plopii-aseară
Şi nu ştiu cum să-i împac!…
Cum să-i fac să mă-nţeleagă
Că frăţia ce ne leagă
Nu-i decât o vorbă-n vânt…
Şi că plopul când se-ndoaie
Cât stă ţeapăn la pământ ―

Chiar când e scuipat de ploaie ―
E mai viu şi mai puternic
Decât omul din odaie,
Ce se stinge pe picioare
Ca un muc de lumânare
Într-un sfeşnic!…

Ploaie…
Ploaie…
Ploaie!…