Rânduri pentru păsările călătoare
lui Octavian Goga

Frunză galbenă, uscată ―
Frunză ce-ai fost verde-odată,
Şterge-ţi ochii de rugină,
C-a intrat toamna-n grădină,
Şi-a intrat ca o stăpână
Cu vântul şi ploaia-n mână!…

Primul stol de rândunele
A pornit spre Dardanele…
Berzele desperecheate
Se-mpreună-n zbor şi ele,
Să pornească pe-nserate,
Iar triunghiul de cocori
Se-ntregeşte tot în zbor,
Să pornească mâine-n zori
Spre Bosfor…

Frunză galbenă, uscată ―
Frunză ce-ai fost verde-odată…
De-a lungul şoselelor,
Pe tot lungul apelor,
Şi din creasta munţilor
Până-n fundul văilor…
În vârful copacilor
Au rămas doar ciorile,
Să păzească morile ―
Morile ce macină,
După vechea datină,
Zodia-nceputului
Cu păcatul trupului,
Şi rodul pământului,
Cu belşugul anilor,
Zilelor
Şi clipelor
Pentru cei flămânzi de soare
Şi de „semne de-ntrebare”!…

Frunză galbenă, uscată,
Frunză ce-ai fost verde-odată,
Azi grădina Domnului
Nu mai este-a nimănui…
Au zburat din ea mai toate
Vietăţile aripate
Şi-au rămas doar ciorile ―
Ciorile,
Surorile
Vânturilor,
Ploilor,
Grijilor,
Nevoilor,
Şi-ntunericimilor!…

Au rămas să vămuiască
Cu pecetia domnească,
După socotinţa lor,
Soarta zburătoarelor…
Şi să-nchidă-ntre zăbrele
Împletite din nuiele
Călătoarele rebele
Ce-au pornit cu toate-n zbor
Fără ştirea ciorilor,
Spre Bosfor
Şi Dardanele!…