Primăvara şi toamna
Acelaşi farmec verde
Şi ochiul nostru viu
O primăvară verde
Şi-o toamnă-n arămiu.
Că dacă primăvara, cu voci de păsărele
Ne-nveseleşte-n cântec de paseri neînvinse,
Şi toamna calmă, tristă, cu vânturile grele,
Ne linişteşte-n taină cu umbrele ei stinse.
O veselie albă
Ce nu cunoaşte haos;
Pe când toamna în salba
Îmbie la repaus.
Inspiră fiecare o altă nostalgie
Şi-n caldele miresme ne-am vrea mereu ascunşi:
Cele de primăvară – ne-îmbată: o orgie;
De cele ale toamnei suntem mereu pătrunşi.
Dorinţa de ieşire
Adâncul cercetându-l;
Dar toamna, c-o privire,
Ne reculege gândul.
În fiecare lucru un farmec poate fi!
Aflându-l, omul ştie să fie mulţumit:
În primăvară simte nevoia de-a iubi,
Pe când în umbra toamnei se vrea a fi iubit!