Poveste de Crăciun

Mă uit spre anii ce-au trecut
Și parcă totu-i o poveste,
Dar am să-ncep azi negreșit
Tot ce a fost, va fi și este.

Că multă vreme a trecut
Și ierni cu nopți în așteptare,
Iar din copilul care-am fost
Mă uit cum azi m-am făcut mare.

În ochii mamei mă uitam,
Sperând să facă o minune.
– Ce pot, copile, eu să fac?
Te culcă, lasă, poate vine.

Și-n casă uite s-a răcit,
N-o putea Moșul să ne vază,
Eu voi sta trează, negreșit.
Tu dormi, că mama te veghează.

Adorm târziu cu ochii plânși
Și simt că inima mi-e tristă,
Dar mă gândeam așa cu greu
Că Moș Crăciun nici nu există.

Eu și acum te-aștept să vii
În casa noastră de la țară,
Cu brad frumos, cu lumânări,
Copilul de odinioară.

Că am crescut, e-adevărat,
Dar ai să vezi și tu mai bine,
Chiar dacă anii au trecut,
Tot un copil trăiește-n mine.

Și am făcut un legământ
Cu mine și cu Dumnezeu:
Să am în fiecare an
Un Moș Crăciun, numai al meu.

Iar când la rându-mi voi avea copii,
Să moștenească totul într-o zi:
Crăciunul ce mi l-am dorit mereu,
Să-l aiba ei în locul meu.

Și am să las pe-o coală de hârtie,
Să nu mai fie-atâta sărăcie,
Iar pentru fiecare copilaș vă spun,
Să fie câte-un Moș Crăciun.

Chiar dacă totu-i o poveste,
Finalul pare fericit.
A fost cândva, va fi și este,
Dar basmul n-a luat sfarșit…