Pastel profan

Pălmuiți de vânturi
Și scuipați de ploi,
Sfințiți de pe zidul monastirii
Dezbrăcatu-s-au de-odăjdii
Și-au rămas aproape goi,
Ca Isus Cristos în clipa răstignirii…

În pridvorul monastirii e noroi
(Fiindcă maicile nu umblă cu galoși),
Și de-atâtea câmpenești cucernicii
Sfinții pari sătui…
Și somnoroși,
Cască-n ritmul Sfintei Liturghii…

Lângp zidul monastirii e-ngropat
Un curtean ucis de vodă, pentu-o jupâniță,
Cam prin „una mie șase sute” – leat –
Când Muntenia era voievodat,
Și curtenii toți, boieri de viță…

Restul peisajului:
Urzici,
Pentru postul Paștilor, ce-ncepe mâine…
Iar de la fereastra plină de zambile
Albe,
Roze
Și liliachii,
Starița face morală unui câine,
Care persecuta bietele pisici
Și s-ascundea noaptea prin… chilii…