Pastel mecanic

Monocromia dezolantă a unei dimineţi ploioase
Mângâie agonia tristă, dar gravă-a unui tren de marfă,
Ce-şi fluieră impertinenţa prin trei supape ofticoase
Şi urcă panta-n resemnarea bemolilor ce mor pe harfă
Într-o capelă funerară.
Cu miros de făclii de ceară
Şi vagi parfumuri de tămâie,
Eau de Cologne
Şi chiparoase.

Pe Valea Oltului
Sau poate pe Valea Prahovei…
Decorul
E-acelaşi peste tot când plouă.
Şi-aceleaşi agonii profane
Schiţează orice tren de marfă
Când vrea să calchieze zborul
Expreselor ce urcă panta cu graţii de aeroplane!…
Aceleaşi agonii banale
Şi-acelaşi trio de semnale
Imploră mila dimineţii
Şi plictiseşte călătorul…

Monocromie verde:
Munţii şi brazii par de mucava –
E pastişarea dezolării şi-a neputinţei animale,
Ce-şi urcă-adeseori Calvarul, cu trenu-alături, pe şosea.
E parada fanteziei şi-a inspirărilor vasale…
Pastel mecanic –
Năzuinţă
De artă nouă
Şi ştiinţă –
Cézanne te-ar fi pictat într-altfel
Eu însă te-am văzut aşa!…