Pastel de toamnă

Toamnă, noapte, plouă!…
Trei drumeţi sosesc
Uzi ca trei cadavre scoase dintr-un lac.
Trei drumeţi în faţa porţii se opresc
Şi-apoi bat…
De-a lungul gangului răsună
Un cuvânt
Şi-n urmă, altul:
Noapte bună!
Şi pe urmă tac.

Nu răspunde nimeni…

Trei drumeţi aşteaptă
Muţi ca trei schelete ce-şi cată mormântul.
Ploaia cade deasă, repede şi dreaptă,
Deasă ca nisipul,
Repede ca vântul,
Dreaptă ca săgeata…

Şi drumeţii-aşteaptă,
Şi se face ziuă…

Trei drumeţi pornesc
Albi ca beduinii vastelor Sahare,
Trei drumeţi Castelul morţii ocolesc,
Şi tăcuţi,
Prin ţara celor ce-i privesc,
Trec ca nefiinţa nopţilor polare
Şi se pierd în zare
Ca trei iahturi albe, mute, călătoare!…
― Cine-au fost drumeţii?
Cine i-a trimis
Să ne bată-n poartă şi să ne deştepte,
Să re’nvie glasul umedelor trepte
Şi să ne-ntrerupă ne’ntreruptul vis?…
Cine-a fost nebunul care i-a trimis?
Nu răspunde nimeni!…
Straniile umbre s-au pierdut în zare…
Toamnă, ziuă, soare!…