Pastel banal

Frecându-și pântecele de oțel fierbinte
De cheiul rece, umed și murdar,
Un cargo-boat norvegian
Respiră sufocat și rar
Ca un mamut antedeluvian…

Ghicești c-ar vrea să plece iar
Spre nordul nopților polare,
Să se-nfrățească la-ntâmplare
Cu luciul primului ghețar…
Dar negrele otgoane-l țin în frâu
Și macaralele murdare
Descarcă-n el vagoane-ntregi de grâu…

Pe cheiul rece, umed și murdar
Hamalii dorm ca grânele-n hambar,
În timp ce mateloții beți, pe bord,
Rânjesc cu pipele-ntre dinți,
Și plâng cu ochii-ntorși spre Nord,
Când fumul pipelor fierbinți
Trezesc pe rând în fiecare
Aceeași veșnică-ntrebare:
„În care fund opac de mare
Vor acosta și ei pe veșnicie,
Ca și mamuții problematici
Din cărțile de geologie?…”

Și-n timp ce portul se topește-n soare,
Un matelot își sparge pipa-n dinți
Și… moare.