Partenza
lui Constantin Brâncuşi

Partenza!…
Mă cheamă tangenta
Vieţii multiple, trăită-n beţia
Şi-n visele roze şi verzi de haşiş…
Mă cheamă bizara, prelunga şi lenta
Minciună-a vieţii trăită-n decorul
Haotic al clipei când cu-ochii închişi
Aplauzi actorii,
Ucizi autorul,
Bisezi nebunia
Şi-n ultimul stadiu de metamorfoză,
Cu ultima doză
Începi agonia!…

Partenza!
Mă cheamă portretul
Femeii absente, cu ochii topiţi
În două elipse concave de smoală…
Mă cheamă parfumul ocult şi magnetul
Mulatrelor blonde cu dinţi poleiţi,
Cu unghii vopsite ― albastre şi roze ―
Şi-n clipa supremă, cu gesturi şi poze
De convalescente sătule de boală!…

Partenza!…
Mă cheamă oceanul
Şi glasul sirenei ce-anunţă plecarea
Spre sudul fantastic al „Fetei morgane”,
Mă cheamă suprema-nfrăţire cu anul,
Cu luna, cu ziua, cu ora, cu clipa
Când gestul fatidic sfârşeşte risipa
Aromelor calde de ceai şi banane;
Când Yama ne şterge din Wansa prezenţa…
Mă cheamă-nserarea eternă ―
Uitarea!…
Mă cheamă supremul adio!…
Partenza!…

Categorii poezii: