Paradisul

-” Grădina se chemase Paradis și Rai.
Acolo totdeauna-i mai, –
Oftează Eva a pustiu,
Cînd povestește, mai tîrziu,
Copiilor ținuți în poală,
De cîte ori îi culcă și îi spală, –
Acolo anul ține, fără greș,
De la caise pînă la cireși,
De la cireșe pînă la caise.

De două luni e anul, pare-mi-se,
Ba, mi se pare, nici de-atît.
Nu-i viscol, ger și timp urît,
Doar poame bune, cu toptanul,
Cît e grădina și cît ține anul.

Un rîu de miere și un rîu de lapte
Se-mpreunau în miezănoapte.
Și am văzut și altceva :
Bomboane-n flori și gîrle de cafea
Zahăr movili și cornuri mari cu mac
Stafide, nuci cu cozonac.

Puneai o chiflă și ieșeau o mie,
Crescute cîte cinci pe-o farfurie,
Cu frișcă și-nmuiate în sirop,
Cu rom o picătură ori un strop.
Ziceai în gînd și, tăvi, nu mai țin minte,
Veneau pe fuga cu plăcinte,
Frigări cu pui intrau pe uși,
Aduse de băieți și de păpuși.

Peștii ieșeau, să întrebați pe tata,
Din iazuri, la dorință, copți de-a gata.
Și alegeai, pe sus, orice friptură,
Și se prăjea, prin aer, pîn’ la gură.
Orice ai vrut și jinduit
Era de-ajuns să fi rîvnit.
Tata mișca numai sprînceana,
Și vinul alerga cu damigeana.

Așa era în Paradis. Păcat
Că l-am pierdut și nu am ascultat ! „