Caută
Close this search box.

Op

Timpul scrie pe trupul meu versuri
Atât de complicate încât
Aproape de necitit,
Își notează pe pielea mea ideile
Fără să mă întrebe.
Literele lungi, răsucite, superbe
Mi le încolăcește de gât,
Îmi mâzgălește în jurul ochilor,
În jurul buzelor, raze subțiri,
Le îngroașă.
Apoi, ca la sfârșitul unui op,
Se iscălește pe fruntea mea încă rotundă.
Fără să mărturisească
În ce scop
Trimite prin mine
Aceste mesaje
Și cine
Va trebui să mă citească
Și să îi răspundă.

LICHIDĂRI