Olandezul zburător

În portul alb, în care-am ancorat,
Nici un pilot nu știe cine sunt,
Nici câte vieți întregi am navigat
Neîncetat,
Scuipat de ploi
Și pălmuit de vânt…
Dar cine-anume sunt cu-adevărat
Nu știu nici eu…
Nu știu decât că sunt un matelot,
Și-atâta tot…
Și-același matelot voi fi mereu!…
Sunt matelotul blestemat —
Un lup-de-mare derbedeu,
Bețiv,
Suspect
Și mincinos,
Cu capul gol,
Cu trupul dezmembrat
Și sufletul întors pe dos —
Un matelot ursit, când m-am născut,
Să n-am în viața mea — drept scut —
Decât un fals permis de drum,
Cu care rătăcesc și-acum
Pe toate mările de pe pământ!…
Și-așa cum sunt —
Nu sunt decât un “Uite-l… nu e!”
Sunt spectrul omului bătut în cuie…
Sunt musafirul nepoftit,
Ce-abia sosit,
Pornesc din nou
Cu-aceeași veche faimă de erou,
Lăsând în fiecare port
Câte un mort
Și-același veșnic cobitor ecou…
Sunt spaima celor care nu mă vor
Și cel mai bun tovarăș de drum al morților…
Sunt Olandezul zburator!…