Caută
Close this search box.

Moartea pasagerului
lui Perpessicius

Octombre-a zugrăvit pe cer,
Cu nori de-argint, de plumb şi de oţel,
Tavanul unei cameri de hotel
În care s-a-mpuşcat un pasager…

Miroase-a igrasie…
Din tavan,
Bucăţi de tencuială-ncep să cadă
Octombre-şi varsă ploaia rece-n stradă
Şi pasageru-şi spală rana în lighean…

În vârful unui plop, o cioară,
Sau poate pălăria neagră din cuier
A pasagerului ce-a vrut să moară,
Întreabă vântul:
― Cât mai e până la cer?…

Şi, după câteva minute de tăcere,
Porneşte-n zbor, din plopul desfrunzit,
Spre cimitirul din apropiere…
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Probabil pasagerul a murit!…

 

Categorii poezii: