Mi se arată mama…

Mi se arată mama în somn,
numai în somn mi se arată,
cu faţa ca o aripă de lebădă
de veghe târzie încercănată.
Zice: “Ce faci tu, suflet al meu, puiule?
te aud noaptea umblând şi îmi pare
că cineva stoarce deasupra mea
luna ca pe o lacrimă mare.”
Nu ştiu ce să-i răspund,
o durere adâncă mă face de piatră, de lemn,
O pasăre orbită de-ntuneric
mi se loveşte de fereastră ca un semn.
Zice: “Nu eşti tu, unde eşti tu, iedule?
ochii tăi verzi de ce s-au întunecat?
Toată noaptea te cântă privighetorile
din guşa în care durerile lumii se zbat.”
Nu ştiu ce să-i răspund, sunt surd de spaimă.
Şi e atât de aproape de răsuflarea mea
ca o statuie ireală de sticlă
prin care ochii mei nu pot vedea…