Caută
Close this search box.

Mâna ta

Mâna ta nu-i fără de temei fierbinte,
sau rece, grea ca plumbul, sau uşoară;
eu vorba i-o-nţeleg, şi ea nu minte,
cum are obiceiul stăpânul, bunăoară.

E ca o frunza mare, pală, ce s-a scuturat
pe fruntea mea, să steie răcoroasă,
şi, când pe umeri câteodată mi se lasă,
eu ştiu de eşti sau nu eşti supărat.

În părul meu ce albe-s degetele mâinii tale,
şi-aşa de visătoare, că de femeie-mi par,
dar ard şi dor de braţe până la umeri goale,
de-mi zic că au în vârfuri şi-n podul palmei jar.

Ştiu orice linie sau vinişoară albăstrie
a mâinii tale, orişicât de nensemnată,
după cum şi dânsa pe de rost mă ştie
şi să mă mai uite n-ar putea vreodată.

Categorii poezii: