Caută
Close this search box.

Mama

Din vârsta fericirii fără minte,
Icoane dragi mi-apar mereu-nainte.

De lume răzlețită și sfioasă,
În rama de salcâm zăresc o casă.

Și-n casă, într-un colț întunecat,
Văd un copil de mama lui certat.

Din toți câți trec, nu-i nimeni să-l aline
Și-adoarme-ncet copilul, în suspine.

Dar peste noapte-o biruiește dorul
Și mama merge unde-i doarme-odorul.

El simte cum s-apleacă peste dansul
O umbră bună ce îi șterge plânsul.

De gâtul ei s-atârnă în neștire.
Toți îngerii din ceruri îi sunt frați!

Învăluiți de-a candelei lucire,
Copil și mamă dorm îmbrățișați.

Categorii poezii: