Mama

E plin în jur de noi muzeul,
si pare-un templu minunat,
in care mii de robi ai vieții
Vin sa se spele de păcat.
Sunt călători din largul lumii,
Ce-au pribegit pe ocean,
Sa-si scalde ochii in lumina
Din pânzele lui Tizian.

Stau toti cu mintea-ngenuncheata
si-i mut cucernicul popor,
Eternitatea prinsa-n cadre
isi poarta sfântul ei fior.
învins de taina mare-a clipei,
Se-nchina sufletul supus
in fata veșnicei icoane
Cu răstignirea lui Isus.

Ce bland se uita chinuitul
De sub cununa lui de spini,
Lumina resemnarii mute
E scrisa-n ochii lui senini.
Nu-l dor piroanele din carne,
Zambeste pasnic, iertator,
El stie ca de veci invie
Acei ce pentru altii mor.

La poala crucii e Maria,
si-n chipul ei, nespus de trist,
A zugravit un chin salbatic
Penelul mester de artist.
Ea-si frange mainile si geme,
in gandul ei a-ncremenit:
Nu dumnezeul, care-nvie,
Copilul ei, care-a murit.

O vad si ma întreb, pe gânduri,
De rostul nepatrunsei firi:
De ce si chinul unei mame
E-n pretul unei mantuiri?
O vad si simt in suflet patimi
Din traiul nostru masurat,
Toti răstigniții mici ai sortii
Pe rand, in minte, mi s-abat…

si stau pierdut… in jur de mine
Se schimb-al oamenilor val…
. . . . . . . . . . . . . . .
Ce-o fi facand acum o mama
Acolo-n satul din Ardeal?…


Categorii poezii: