Caută
Close this search box.

Lumina Cea de Seară

Ia spune, frate: lumina când se ţese
Cu întunericul în blânde nopţi de vară, 
De ce-ntr-a noastre firi, pe-aripi de seară, 
Cresc rugăciuni, de noi neînţelese?

Şi focul lor, întocmai ca o ceară, 
Ne arde firile de patimi îngheţate
Ş-aprinde-n noi credinţele curate, 
Ce fac ca toată patima să piară;

Umblăm atunci, ca umbre uşurele, 
Şi alte lumi vedem în depărtări, 
Uităm păcat şi vrajbă — toate cele;

Şi luminaţi, zburăm-n acele ţări, 
Cari sunt în zare, mai presus de stele, 
Spre Cel Ce a zidit pământ şi cer.

Categorii poezii:

LICHIDĂRI