Caută
Close this search box.

Lui X

Vârful nalt al piramidei ochiul meu abia-l atinge …
Lâng-acest coloș de piatră vezi tu cât de mică sunt –
Astfel tu `n a cărui minte universul se răsfrânge,
Al tău geniu peste veacuri rămâne-vă pe pământ.

Și dorești a mea iubire … prin iubire pân` la tine
Să ajung și a mea soartă azi de soart ta s-o leg,
Cum să fac! Când eu micimea îmi cunosc atât de bine,
Când măreața ta ființă poate nici n-o înțeleg.

Geniul tău, planează-n lume! Lasă-mă în pradă sorții
Și numai din depărtare când și când să te privesc,
Martoră măririi tale să fiu pân` la pragul morții
Și ca pe-o minune`n taină să te-ador, să te slăvesc.

Categorii poezii:

LICHIDĂRI