Caută
Close this search box.

La poarta celor care dorm
lui Dimitrie Anghel

Hei, cântăreţ!…
Opreşte-ţi truditul pas…
Nu ştii
Că-aci-i sfârşitul celor ce-au început cei vii?…
Şi nu ştii că-n grădina din dosu-acestei porţi
Începe, nouă, lumea sfârşită de cei morţi?…
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Eşti obosit ― se vede
Ce drumuri prăfuite
Bătătorişi, sărmane cercetător prin stele
De frumuseţi bizare şi armonii smintite?
Tu, ce-ţi târăşti scheletul prin faţa porţii mele,
Ce nu găsişi în viaţă aşteaptă să-ţi dau eu.

Vezi poarta-aceasta verde?
E poarta mea…
De vrei
Să-nveţi şi tu povestea aleilor de tei
Sub care zac tăcute părerile de rău,
De vrei să-i ştii pe nume toţi morţii ce-mi hrănesc
Cu trupul lor pământul grădinii,
Şi de porţi
Şi tu ca alţii-n suflet respectul pentru morţi,
Opreşte-te la poartă şi bate de trei ori…
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Bine-ai venit!
Priveşte ce tei bătrâni umbresc
Pe cei culcaţi sub stratul de iarbă şi de flori!…
Şi ce miros de viaţă!…
Şi teii, ce parfum
De sânuri decoltate împrăştie pe-alee ―
Or, tu cunoşti parfumuri de carne de femeie.
Nu?
Parc-ai fi în parcul vreunui castel regesc
În care se serbează orgiile de seară ―
Cei morţi sunt înăuntru, iar vii sunt pe-afară!…

Pe câţi grăbiţi ca tine nu i-a oprit din drum
Grădina mea!…
Priveşte-i aleile de-aproape ―
Nisipu-i praf de aur, şi-n frunzele de tei
Verzi stofe de mătase s-ascund ca şi sub pleoape,
Nu flori, ci ochi…
Priveşte-i…
Nu sunt şi ochii Ei?…
. . . . . . . . . . . .

Şi-acum mai pleci?
Răspunde-mi, sărman cercetător
De frumuseţi bizare şi armonii smintite ―
Tu, ce bătuşi în viaţă la poarta tuturor
Şi nu-ntâlnişi în cale decât porţi zăvorâte!…

Iar cântăreţul care plângea, strângând la sân
Chitara cu trei strune, răspunde:
― Nu…
Rămân!…

Categorii poezii: