Caută
Close this search box.

La-nceput prin ferestre deschise

La-nceput, prin ferestre deschise,
fel şi chip de nădejdi îmi veneau şi vise.
Eram ca o turlă înconjurată de porumbei,
mereu cercetată de îngerii mei.

Somnul venea şi ploaia miresmată
când începeau din aripi să bată.

Apoi, nu ştiu cum s-a-ntunecat,
din fundul cerului pân lângă pat;
duhuri fără pace văpăi,
jucau peste tot în odăi,

Hohoteau, s-ascundeau în oglinzi.
Atunci te rugam s-aprinzi
şi pentru mine-o stea, o lumină.
Statornică, pământească nădejde, vină !

Dar nu venea. O umbră prin unghere
se furişa cu-n pas tăcut, şi lângă
picioarele patului meu aştepta, nătângă,
sufletul veşted să mi-l poată cere.

– Ascunde coasa sub veşmânt. Priveşte,
dacă-i prieten, pentru ce pândeşte ?
– Ce-a mai căzut din cer, ce-ai auzit ?
Doi munţi aproape-ntregi au înverzit.
Nu simţi, miroase-a apă şi-a grădini ?
– Un arbore să-mi răsădiţi pe mâni,
Drept în mijlocul pieptului să-l puneţi cu rădăcinile,
să pot sui către soare-n toate zilele.
Păsări să zboare în jurul frunţii mele,
şi să-nfloresc, mirată, printre stele.

Categorii poezii: