La Drăgășani, odată

Plesnesc de coamă vinurile-n cramă.
Sus, peste vii, oftează Caru-Mare.
Berbecele pocnește în frigare
și sfârâie duh iute de pastramă.

În butii fierbe noua tămâioasă.
Boierii, în cerdac, ciocnesc ocale
pentru anii lungi, sau pentru mari opale
care tânjesc în ochi de jupânească.

Fac scurtă slugile de când tot toarnă.
Mujdeiul țipă-n strachini smălțuite
și de prin beciuri vin mereu ispite:
amare vedre doldora de coarnă.

În chiot aprig tropăie botforii.
Luna-aromește-n vii a piersici coapte
și, peste deal, înaltul drum-de-lapte
a nuci bătrâni miroase și-a podgorii.

Măi, cine vine cheful să ni-l strice?
Boierule, prăpăd și jărăgai e.
La Balș, conacul arde, turcii taie,
scurtând argații până la burice…

Boierii sar. Din pivniți ies vinarii.
Se-ncruntă căminaru-n jur: Ptiu, drace!
Să bem ce mai rămase prin bărdace
și-om merge să dăm piept cu ișlicarii.

Și-n vreme ce boierii peste praguri
dau buzna-afar’ cu pumnii pe mânere,
luceferii împlântă-n piept junghere
pândarilor urcați în prepeleaguri.