Iulie

Călin, jitarul de la sat,
Cu puşca vecinic de-a spinare,
Era pe holde împărat
Şi statul lui n-avea hotare.

În el tot câmpul se-ncredea,
Toţi fluturii şi toată floarea:
Sulfina seara-l adormea
Şi-l deştepta în zori cicoarea.

Odată, deşteptat în zori
De-acel miros de dimineaţă,
Îşi ridică ochii din flori
Şi se uită peste fâneaţă.

Din pricina zilelor calde,
Mărica, zână printre fete,
Se coborâse să se scalde
Ş-acum… se descingea de bete.

Jitarul nostru, năzdrăvan,
Se subţie ca o şopârlă,
Ş-ascuns de-un ciot, de-un bolovan,
Se strecură până la gârlă.

Cuptior, cuptior, câte mai faci
Cu vinovata ta căldură!
Noroc numai că poţi să taci.
Aşa şi eu: streajă la gură.