Învierea
Prin ziduri înnegrite, prin izul umezelii,
Al morții rece spirit se strecură-n tăcere;
Un singur glas îngâna cuvintele de miere,
Închise în tratajul străvechii evanghelii.
C-un muc în mâini moșneagul cu barba ca zăpada,
Din cărți cu file unse norodul îl învață
Că moartea e în luptă cu vecinica viață,
Că de trei zile-nvinge, cumplit muncindu-și prada.
O muzică adâncă și plină de blândețe
Pătrunde tânguioasă puternicile bolți;
„Pieirea, Doamne Sfinte, căzu în orice colț,
Înveninând pre însuși izvorul de viețe.
Nimica înainte-ți e omul ca un fulg,
Ș-acest nimic îți cere o rază mângâioasă,
În pâlcuri sunătoare de plânsete duioasă
A noastre rugi, Părinte, organelor se smulg”.
Apoi din nou tăcere, cutremur și sfială
Și negrul întuneric se sperie de șoapte,
Douăsprezece pasuri răsună, miez de noapte,
Deodată-n negre ziduri lumina dă năvală.
Un clocot lung de glasuri vui de bucurie,
Colo-n altar se uită și preoți și popor,
Cum din mormânt răsare Hristos învingător
Iar inimile toate s-unesc în armonie:
Cântari și laude’nălțăm,
Noi, Ție Unuia,
Primindu-L cu psalme și ramuri
Plecați-vă neamuri,
Cântând Aleluia!
Hristos a înviat din morți,
Cu cetele sfinte,
Cu moartea pre moarte călcând-o,
Lumina ducând-o
Celor din morminte!”