Îngerul și mironosițele
Pe cine-l caută acuma în grădină
Cu vasele de mir umplute?
De lacrimi inima li-i plină…
Zorește ziua nouă. Îi răcoare,
Dar cerul se înseninează
În ciripituri cântătoare.
De ce Îl caută aicea pe Hristos?
De ce-au venit aici să-l plângă?
Pe piatră un înger luminos…
El șade-n haine albe, strălucite…
Vestind cereasca bucurie
Mironosițelor scârbite:
„Hristos au înviat! Și nu vă mai mâhniți
Și nu-L mai plângeți ca pe mort,
Cătându-L între cei muriți!
A iadului putere-i biruită,
Zadarnică i-i răutatea:
De-acuma lumea-i izbăvită.
Întunecimea în lumină piere,
Măria ei i s-a surpat
Și fug vrăjmașii în durere.
Grăbiți-vă cu vești de veselie
Și spuneți veștile-n Sion:
Hristos îi viu și-n veci învie!”
Dorm florile. Grădina moartă tace,
Iar primprejur — albastre umbre,
Nisip, zori aurii — și pace.