Caută
Close this search box.

Inelul lui Nan-Udobă

Lin ciocănit și subțiat în clește,
unduitor ca apele, ca stuhul.
E aurul ca toamna când zâmbește
și-i limpede agata ca văzduhul.

Dibaciul meșter, cu unealtă sfântă
a stins fântâni adânci în nestemate.
Dar flacăra robită se frământă
și-n carnea juvaierului se zbate.

Privesc inelul. Uneori, îmi pare
că doarme-n pâlpâirea lui domoală.
Ci de-l rotesc o clipă către soare,
trezit din somn, cu fulgere se scoală.

Și, uite, simt, podoabă prea ciudată,
că-n tine duhul Neamului se-ascunde:
din limpezimea lui cutremurată,
țâșnesc, arzând, furtunile rotunde.

Categorii poezii: