În splendoarea lui Prier

Bătând scurt din aripioare,
Vrăbiuța, mama bună,
Mulțumind dragului soare,
Căci în cuib cerne căldură
Și lumină și blândețe,
Se înclină cu finețe.

Îi declară că-l adoră,
Că frumos îi ocrotește
Puișorii. Și de-o oră
Îi cântă și îi vorbește,
Și-i promite c-ai săi pui
Vor cânta cu drag, tot lui!

Soarele, cum bine face,
Îi trimite raze, șapte,
Fără haine și cojoace;
Să-i învăluie la spate
Copilașii mogâldețe
Alintându-i cu larghețe.

Ziua se cam clătinase,
Obosise de ședere.
Cinase și se spălase,
Spune-o rugă și îi cere
Domnului răgaz o noapte,
Să-și îndrepte al său spate.

Un nor stând pe cer, tresare,
Căci în ațipirea dulce,
Luna îl orbise tare,
Se saltă, iată, se duce!
Se bagă în patul moale,
Sââât, copii, hai la culcare!