Caută
Close this search box.

În raiul Tău de demult

În raiul Tău de demult am avut
o mie de frunți năzdrăvane,
în gând să cuprind cruntul Tău ne-nceput,
să pot lumina peste munți și oceane.

În raiul Tău am avut de demult
o mie de strașnice brațe,
c-o mie de mâini să Te pipăie mai mult,
o mie de mâini taina Ta s-o înhațe.

În raiul Tău am avut de demult
o mie de-auzuri profunde,
prin hău să Te-aud, prin genuni să ascult
rotirile lumilor Tale rotunde.

În raiul Tău de demult am avut
o mie de glasuri de stâncă,
c-o mie de voci să cânt duhul Tău mut,
c-o mie de limbi să dau lumii poruncă.

De-atunci Tu mi-ai stins și clarul Tău rai,
și tâmple și brațe cumplite,
și crâncenii ochi, și năprasnicul grai,
înfipte-s în mine ca niște cuțite.

Ieri, glas de stăpân. Azi, tângă de rob.
Cum pot să Te cânt ca-nainte?
Din frunțile mele străvechi, doar un ciob
cu greu își aduce de Tine aminte.

Și câte pe vremi am supus ori înfrânt,
acum împotrivă-mi se scoală.
Vecia se face crâmpei de mormânt,
iar nemărginirea – o lacrimă goală.

Categorii poezii: