În jocul vîrstelor

Cu lira mea de grindini bîntuită,
pătrunsă dureros de-un nor,
aș mai putea, în jocul vîrstelor,
cu tinerețea ta alături în arenă
pe nisipul roșu să cobor.

Cu tinerețea ta albastr-alături
aș putea și spada să mi-o-ncerc
cu un mistreț – în țară abătut, cutropitor,
cu colți crescuți din neguri către viitor –
să-l strîng, silindu-l tot mai mic în cerc.

Ce n-aș putea cu tinerețea ta arzînd alături!
Dar cum, cînd jocul început mi-o cere,
cum voi învinge timpul pus –
vai, ca un scut de aur între noi –
tu răsărit și eu apus?