Caută
Close this search box.

Împăcare postumă
Olguței Crușevan

Deschide-mi poarta inimii pictată
Cu vermillon și-albastru de cobalt,
Și intră ― fericită-nvingătoare ―
În minuscula-mi „sală de-așteptare”
Pe-a cărei pardoseală-mpestrițată
Cu plăci hexagonale de bazalt

Șopârlele versifică la soare
Și viperele-nvață geometria…

E tot ce mi-a rămas din măreția
Și nebunia fastului regesc
Cu care-aș fi-ncercat să te iubesc!…

Alhambra-i azi o cârciumă banală,
Veneția, o lamă de cuțit,
Canossa, o iluzie papală,
Și Muntele Măslinilor, un mit…

Alege-ți, dar, tu singură trofeul
Ce te-ar putea despăgubi de morții
Căzuți în fața porții…
Împodobește-ți apoi gineceul
Cu zâmbete și plante otrăvite,
Și-n drumul nostru-aproape pe sfârșite
Dă-mi cel puțin speranța efemeră
Că-ntr-un apropiat istoric zori de ziuă
Buna Clio
Ne va-mpăca definitiv sub piatra
Aceluiași mausoleu meschin ―
Eu, lopătar pe ultima-ți galeră,
Tu, parodia marii Cleopatra!…

Categorii poezii: