Iertare

I.
Ce frumoasa esti! Cu cata voluptate isi mladie
Trupul formele-i rotunde, si cu cate grija stie
Sa-si pastreze-n mersu-i lenes si in toat-a lui miscare
Ritmul maiestos, molatic, ca al unui val de mare!…
De pe ochii tai mari, negri, umezi, infioratori,
Cand ridici genele grele, parc-ai dizvali din nori
Din andacul lor s-arunca.
O-nteleg de ce suspina
Pe-a ta urm-atatea inimi, de ce-tistau atatia-n cale,
Ametiti de al tau zambet, robi ai frumusetei tale!
Tu, printre femei, esti zana fara de asemanare,
Chipul tau e rasarirea unui astru – cand apare.
Si-n lumina orbitoare a saloanelor, prin baluri,
Cand pasesti, ca o regina, spintecand a gloatei valuri,
Toti incremenesc in urma-ti privind lacom dupa tine:
E un murmur lung de soapte, de mirare, de suspine…
…
Cine-i ferictul care e stapan pe-asa comoara?
Cine-si farmeca viata si durerile-si omoara
In betia sarutarii buzelor tale fierbinti,
Suflet inecat in basme, uitator de suferinti!

II.

A, se-ncepe valsul. Iata dintr-un pilc se desluseste
Nalt si voinic, un tanar: leganandu-se paseste.
Si s-apropie de tine. Tu te-ai si sculat in sus;
Alb, rotund, frumos – alene – bratul pe grumaz i-ai pus.
Si ca-n zbor, ca-n vis te duce, stransa bine de mijloc
Pe-al lui umar iti culci capul -respirarea ta de foc
El o simte pe obrazu-i.. Tu-i simti inima cum bate.
Molesiti de farmec, ochi vi se-nchid pe jumatate
Piept la piept, a voastre trupuri s-au aprins de-acelasi dor.
Ce-nclestare patimasa! … Ce vartej ametitor!
Parul, fata – de iuteala – parca vi le sufla vantul;
Doar picioarele, cu varful, mai ating de-abia pamantul.
Lumea sta si va priveste cat sunteti de potriviti;
Inadins, parca, natura v-a facut sa va iubiti!

III.

Tarziu, singura, trudita, in odaia de culcare,
Stai privind cum din oglinda chipul tau frumos rasare.
Fosnind hainele desprinse de pe tine curg gramada,
Peste solduri iti lasi parul, ca o mantie sa cada;
Si ramai asa, -nclestandu-ti peste cap bratele goale,
Cu picioarele desculte ingropate-n blana moale.
Nu gandesti nimic, si totusi simti ca te aprinzi la fata,
Te-nfiori ca de-o straina si fara-nteles viata
Ce s-a desteptat in tine; parca te sfarsesti deodata
Intr-o lene calda, dulce; apoi iar tresai: te-mbata
POfta strangerii in brate…
Ah, atunci ca prin minune,
De-ar iesi el, ca o roaba tremurand i te-ai supune,
L-ai lasa sa te-njoseasca sa te calce in picioare;
Cu ce drag ti-ai da viata dac-ar fi sa te omoare
In aprinsa, fericita si salbatica-nclestare
A nervoaselor lui brate!…
Ce nesuferita-ti pare
Linistea odaii goale! Valmasit iti trec prin minte
Valsul, tinerii, spendoarea, larma dulcilor cuvinte.
Tristi si obositi, in juru-ti, ochii cata dureros,
De-un suspin iti salta pieptul, moi iti cad bratele-n jos…
Si te culci. Tot trupu-ti arde; ca de spaima sanu-ti bate;
Te-ntinzi lenesa-n racoarea dulce-a panzelor curate.
Si-nchizi ochii. Somnul insa, sa te-astampere, nu vine,
Caci s-au pus atatea ganduri capul cu vedenii felurite:
Te gandesti la multe alte nopti, nespus de fericite,
Si te-mbeti de voluptatea visurilor ce-ti insiri,
Prada unor desfranate si bolnave-nchipuiri…

Unde-s ochii arsi de doru-ti, sa te vad asa, culcata,
Cu adanca lor privire fioros sa te strabata?
Unde-s buzele-nsetate, rasuflarea sa ti-o soarba?
Unde-i el, stapan pe gandul si pe patima ta oarba?…

Dar incet iti bate-n usa cineva. Tu, nemiscata,
C-un glas silnic ii strigi: intra!… Sfiicios, in prag s-arata
Binisor inainteaza- ti s-apropie de pat,
Cu evlavie-ti ia mana, ca pe moaste, s-o saruta
Sub privirea lui duioasa tu stai rigida si muta.
Cu ochii galesi iti cerseste un suras, o vorba buna
Dragostea-i chinuitoare nendraznind sa ti-o mai spuna.

Si tacerea ta e plina de mustrare si de ura
Vede bine ca-i ridicul, s-ar plecam dar nu se-ndura
Langa tine-i cald, si dulce, s-un parfum care-l imbata
Convulsiv iti strange mana, lacom narile-si dilata,
Si ofteaza.
O, ce cruda ironie! Tocmai cine
S-a gasit sa-si lege soarta si viata lui cu tine!…
…
Suflet zbuciumat de spasmul tineretii netraite,
Si-ncarcat de-o frumusete datatoare de ispite,
Poti sa cazi, fara mustrare … Ale tale dulci pacate
Negresit ca si de oameni si de sfinti iti sunt iertate.