Hristos a înviat

Se aşternuse piatra pe proaspătul mormânt
Şi noaptea coborâse, acoperind cetatea.
Se liniştise neamul vânzării. Pe pământ
Era o taină mare… minune-apropiată.

Au stat tăcuţi de pază cei doi ostaşi străjari
Ne-atinşi de măreţia adâncurilor firii, 
Nepresimţind venirea minunii celei mari
Ce-avea să schimbe faţa şi rostul omenirii.

Şi iată miezul nopţii, de stele-mpodobit;
Un tunet lung s-aude, pământu-n el vuieşte, 
Adânci puteri îl mişcă, izbindu-l. Zguduit, 
Mormântul se deschide: scriptura se-mplineşte.

Lumini lucesc la gura mormântului deschis, 
Întunecimea piere o clipă-n toată firea…
Hristos învie!… Paznici, să fie vouă vis, 
Lumina vă orbeşte, v-a înlemnit uimirea!

Lumină din lumina cerescului cuprins
Luceşte-acum pe chipu-i, Îl-nalţă biruinţa.
Şi, lepădând pământul, îi lasă foc nestins
Pe calea mântuirii: nădejdea şi credinţa.

Cu moartea Sa, pe cruce murind nevinovat, 
Ne-au dat El nouă pildă a marii jertfi de Sine, 
Cu moartea Sa pe moarte călcând au înviat
Spre învierea vieţii în faptele de bine.

Cântaţi cu bucurie acelui Ce-au scăpat
Pe om şi omenirea de moarte sufletească.
Îi Paştele! Viaţă! Hristos au înviat!
Iubire între oameni şi pace să domnească!

Categorii poezii: