Caută
Close this search box.

Grivei

Din căsuţa sa, Grivei,
Vede cerul înstelat.
E târziu şi lumea toată
La culcare a plecat.

Lui Grivei îi este frică
Să stea singur în căsuţă.
De-ar vrea cerul să-i trimită
Lângă uşă o steluţă…

Zău că nu i-ar mai fi teamă
Niciodată de nimic.
Curajos e, însă-i beznă…
Bezna-l sperie un pic.

Meditând, Grivei adoarme.
Se trezeşte – stele nu-s.
Oare unde, oare unde
Toate stelele s-au dus?

Nici n-a apucat să zică
Că au şi pornit să cadă
Stele albe cu duiumul,
Cu duiumul prin ogradă.

– Ninge! a strigat gânsacul
– Ninge, s-a trezit cocoşul.
– Ninge, a oftat curcanul.
Vom fi toţi cu nasul roşu…

Categorii poezii: