Gândul

Sonoritatea gândului de-aramă
mai amplă-i decât vorbele de aer.
E clopot gândul, tunet e și vaer,
iar șoapta abia fâlfâie-o năframă.

Se rupe – lână putredă de caer –
o suflu – păpădie se destramă.
Ci gândul mi-l simt zale sub dulamă,
cuprins în el, cu secolii mă-ncaier.

Cuvântu-i țarc și gândul dor-de-ducă.
Înalț o vorbă – vultur pasă-mi-te –
și-n tâmple mi se-ntoarce o măciucă.

E gândul o pădure de cuțite,
cuvântul – smârc – doar talpa mi-o apucă,
dar gându-i infinitul ce mă-nghite.