Frumusețea

Nu vis de piatră-n nemișcare pură,
nici rece sfinx în cremenea nevinii,
ci, vie, din azurul tău, și crinii
și lebăda-n zăpada lor te fură.

Prin tine, o cutremur cald de linii,
materia palpită și se-ndură,
și lutul prinde zâmbete pe gură
și lacrima ia aurul luminii.

Tu vii din marea Omului iubire,
ce toate le-nmlădie și’nfierbântă.
Dezmierzi, și piatra unduie subțire,

tresari, și bronzul freamătă și cântă,
voiești, și sfere noi pe cer se’ncheagă,
surâzi, și ochii mărilor se roagă.