Caută
Close this search box.

Fragment II

În vale văd căscioara cu streşină de brad;
Aud, târziu prin noapte, pâraiele ce cad
Cu vuiet de pe dealuri; şi-ntinsele păduri
În cor îşi cântă doina, cu zeci de mii de guri.
Acum un trăsnet frânge cu hohot repetat
Un brad din faţa casei.

De vuiet deşteptat
Tresar şi-n chinul spaimei fiorii mă cuprind
Că nu te văd prin casă. Dar iată, vii zâmbind,
Şi caldă-ţi simt suflarea, pe-obrazul rece-al meu.
– „De ce să-ţi fie frică? E sfântul Dumnezeu
Din cer, şi-acum vorbeşte cu brazii pe pământ
A lui e şi furtuna, şi-a lui, iubite, sânt
Şi brazii. Şi nu face el rău la ce-i al lui…”
Parcă ştiam eu asta, şi nu-ndrăzneam s-o spui!
De ce să-mi fie frică?

Te pleci şi mă dezmierzi;
De drag, o, dragă mamă, mă afli şi mă pierzi
Din ochi; îmi iei o mână şi-n mâna ta o strângi
Şi-mi faci cu dânsa cruce pe piept, şi parcă plângi.
Iar azi tu plângi într-una… Ori poate-aşa cred eu,
Căci azi tu-mi eşti departe, şi tu, şi Dumnezeu!

Categorii poezii: