Florar în saboței

Luna mai, în saboței,
Călduță și delicată,
Lasă-n jur parfumul ei,
Și gătită ca o fată,
Stă în ploaia de lumină,
Plimbându-se prin grădină.

Printre plopii foșnitori,
Se revarsă infinitul,
Limpede, fără de nori.
Pe pământ doar clipocitul
Unui izvor se aude.
S-ar ascunde. Cum? Și unde?

Vântul se înclină lent.
La fruntiță cu ani mulți,
Cioara poartă pansament
Și se vaită. Vrei s-asculți?
– Un broscoi, țup, a sărit,
Și-n zvâcnire m-a rănit!

În cascadă, un castan,
Scutură floarea uscată.
Pe sub frunza de bostan,
Nici îngustă, nici prea lată,
Stau gângănii la răcoare,
Lâncezând de atât soare!

Un miraj e luna mai,
Toți salcâmii sunt în floare!
Păpădii, brusturi și scai,
Râd în verde. Ca o mare
Se întinde și câmpia,
Răsfățându-și ciocârlia.