Fidelul câine

In noaptea asta, paşnic şi integru,
Grăbind să prind penultimul metrou,
Un câine maidanez, flocos şi negru
Scâncea în urma mea ca un ecou.
M-o fi simţind că sunt stingher ca el?
vroia să mă-nsoţească credincios?
Şi oamenii şi câinii au un fel
de-a se împrietenii după miros.
i-am spus: n-ai voie-n subterană,
rămâi sub cerul liber şi deschis.
Pari un călugăr tânăr în sutană,
nu vezi anunţul? Scrie: interzis!
Tenace şi nepăsător şi tânăr
mi s-a alăturat până la strungi.
L-am ridicat, l-am aşezat pe umăr:
câine duios, unde ai vrea s-ajungi?
Ţac-ţac, doi lei. Liberă calea,
dar el rămase trist şi indulgent
când supraveghetoarea a zis: ,,Valea!
Se poate? Eşti un om inteligent”…
Eu am pătruns, el a rămas de piatră
înspăimântat de barele de-oţel.
De-atuncea, noaptea, îl aud cum latră
în somnul meu, nedumerit, fidel…