Ergo

Dezmierd ușor un fraged fir de iarbă
și-i ofilit cu-o clipă mai-nainte.
Aud alături voci și, sub morminte,
doar umbre glăsuiesc cu bezna oarbă.

Mă uit spre-o stea bătută parcă-n ținte
și hăul vru de veacuri s-o absoarbă.
Rup din mireasma ce-ntr-un rod se-nchiarbă
– și putrezea, când mușc din el, fierbinte.

Nu e ce văd; ce pipăi eu se stinse;
ce gust e ceață și ce-aud părere.
Nu știu: am fost, ori am aripi întinse.

Făptura mi-o tăgădui, ci-n artere
zvâcnesc și fierb adâncuri necuprinse.
și-n timp ce cred că sunt, lumina piere.