Caută
Close this search box.

Elegie

Tremură aceeași apă și frunză
la bătăile aceluiași ceas.
În ce tărîm și-n ce somn te-ai oprit?
Cerească subt ce iarbă-ai rămas?

Se revarsă în mine drumurile
toate pe cari ai umblat.
Oglinda-ți mai păstrează chipul
și după ce-ai plecat.

Fără gînd, fără-ndemn, fără glas,
cu mîneca șterg ochiuri ude.
Un vecin prin zidul meu aude
răbdarea neagră a aceluiași pas.

LICHIDĂRI