Eclipsă

Pe-aceleaşi căi de mii de ani umblate, 
În goluri vaste legănându-şi sfera, 
Neptun adoră visător pe Terra, –
O biată lume plină de păcate…

El niciodată n-a trecut bariera
Singurătăţii lui nevinovate, –
Şi-n clipa asta ea e moartă, poate:
O umbră deasă-i umple atmosfera.

Neptun, se vede că tu n-ai lunetă
Să-i studiezi eclipsa de departe, –
Când inocenta tânără planetă

Se-ntreabă, cu privirea-ntr-altă parte:
„Ce face oare Venera cochetă
Pe întuneric, singură cu Marte?”