Echinox de toamnă

Ascultă, Doamnă!…
Ascultă glasul echinoxului de toamnă,
Ce aiurează-n vârful unui plop
Strident,
Dar înţelept ca un Esop…

În locul veveriţei de-astă-vară,
Pe care pădurarul vrea s-o-mpuşte
(Fiindcă-ncercase să te muşte),
Pe-aceeaşi cracă stă acum o cioară!…

E simbolul idilelor defuncte ―
Idilele de vară (la munte sau la mare).
Un scriitor,
O cetitoare,
O strângere de mână,
Un „ah!”,
O sărutare…
Şi-n urmă: puncte, puncte, puncte…

E tot ce-a mai rămas din noi ―
Din păpădia
Iubirii noastre scurte de-astă vară:
Un plop pe malul Oltului,
O cioară
Şi-un glas ce pastişează veşnicia!…

Ascultă-l înc-o dată, Doamnă…
E glasul echinoxului de toamnă…